joi, 2 ianuarie 2014

Prof. Radu Golban: Cum ar schimba mediul de business soarta Romaniei, in 2014



Prof. Radu Golban: Cum ar schimba mediul de business soarta Romaniei, in 2014

Radu Golban, profesorul universitar care a descoperit documente care ar atesta o datorie istorica a Germaniei catre Romania, de pana la 20 de miliarde de euro, dar care si-a anuntat recent si intentia de a candida la alegerile europarlamentare din primavara, vorbeste despre ce ar trebui sa faca oamenii de afaceri din Romania pentru un an nou mai bun.
Acesta ii incurajeaza sa se implice in viata politica mai mult, astfel incat economia romaneasca sa capete mai mult forma pe care si-o doresc ei, decat cea pe care si-o doreste clasa politica din prezent.

"Implicarea oamenilor de afaceri in acel mediu numit 'politica' ar insemna ca deciziile tarii sa fie influentate chiar de ei insisi, intr-un mod direct si nu prin sponsorizarea tacita a unor exponenti mediocri si imorali ai lumii politice", a declarat Radu Golban, in cadrul unui interviu acordat Business24. 

Cum puteti caracteriza anul 2013, din punct de vedere al modului in care au evoluat proiectele dumneavoastra?

In anul in care a trecut am venit foarte frecvent in tara si am vorbit cu un mare numar de romani din diferite paturi ale societatii, de la oameni simpli pana la membri ai Parlamentului si reprezentanti ai societatii civile. 

In 2013 mi-am propus mai multe proiecte publice in care sa aduc in atentia publicului larg probleme de interes national ale Romaniei. Evenimentul de la Bruxelles, din aprilie 2013, unde am prezentat in Parlamentul European problema datoriei Germaniei fata de Romania sau noua mea carte "Romania, alternative la corsetul UE", dar si emisiuni pe subiecte de larg interes au fost cateva momente de mare impact ale proiectelor mele. 

Reluarea activitatii mele didactice si continuarea activitatii publicistice, in ciuda unei agende incarcate, au ramas insa cele mai motivante preocupari.

In ce masura a fost 2013 un an propice pentru economia romaneasca? 

In ansamblu, economia romaneasca a ramas tributara unei ideologii economice depasite, ceea ce se reflecta si asupra nivelului de trai resimtit de majoritatea populatiei. 

Dogma austeritatii si a inflatiei scazute sunt problemele majore care impiedica cresterea economica, fiind ambele de natura unui corset nepotrivit unei piete emergente, lasand impresia aplicarii unei strategii mai degraba de subdezvoltare, decat de promovare a cresterii economice. 

Nivelul ridicat al creditelor neperformante si dependenta de finantare externa a institutiilor financiare limiteaza avansul creditarii si impun intrebarea de ce nu convertim prin lege creditele din valuta in lei si insistam cu teorii financiare abstracte si ineficiente pentru depasirea crizei. 

Cresterea somajului in Romania de la 6.9% in septembrie 2012, la 7.5% in septembrie 2013 inseamna o crestere a somajului cu 8% sau in cifre reale cu 70.000 de oameni. Celelalte date sunt superflu daca acest indicator important este intr-o crestere accelerata.

Pe plan profesional, care este cel mai important proiect pe care doriti sa il implementati in 2014?

In ultimii ani, am reluat contactul direct cu realitatea romaneasca si consider ca a venit momentul, incepand cu 2014, de a ma implica intr-un mod si mai concret in activitati publice si poate politice din Romania. 

Romania are nevoie de un proiect de tara nu in sensul politicii clasice al opozitiei stanga-dreapta: intr-o lume moderna si emancipata care este este confruntata cu mari sfidari si in plan intern dar si in relatia cu partenerii, Romania trebuie sa-si construiasca o abordare proprie incepand cu redefinirea interesului ei national de la obligatia sociala a statului pana la performanta ecomica. 

A iubi Romania nu se poate limita doar la depunerea de coroane de ziua nationala, precum incearca sa canalizeze actualele partide sentimentul national, ci trebuie sa insemne si o emancipare politica si civica a oamenilor impotriva sfidarii sociale.

Dar pe plan personal, ce obiective v-ati propus?

Faptul ca am trait timp douazeci si sase de ani in cateva tari cum sunt Germania, Elvetia si Africa de Sud, fiecare dintre ele cu o istorie fascinanta, si cu experiente reusite de dezvoltare, imi ofera prilejul de a aborda problema dezvoltarii romanilor intr-o viziune proprie, lipsita de preconceptii si de dogme arhaice. 

Este mult mai util sa-ti imaginezi un proiect de viitor stralucit al tarii tale decat sa te pierzi in explicatii pentru o lume politica "fotbalizata".

Aveti o lista cu neimpliniri ale anului 2013, dar asupra carora veti insista in anul care incepe? Care ar fi acestea? 

Dincolo de implinirile sau neimplinirile personale, comuna trebuie sa ne fie precouparea pentru neimplinirile societatii romanesti. Sa speram ca actele electorale din anii urmatori vor configura o clasa politica reinnoita si mai putin ipocrita. 

Sunt dezamagit ca institutiile statului roman au privit cu indiferenta problema datoriei Germaniei fata de Romania, in timp ce au despagubit, restituind anul acesta integral proprietati, in valoare de miliarde, fostilor propietari din Romania. 

Neimplinirea este si faptul ca Romania, oficial, ignora in continuare un adevar tot mai evident, ca lumea nu se rezuma doar la perimetrele UE si NATO. 

Fiecare om considera ca o implinire inclusiv personala, daca Romania oficiala s-ar apropia de ceea ce omul obisnuit din Romania constientizeaza tot mai mult, ca UE inseamna nu doar sanse teoretice, ci si riscuri concrete.

Ce le urati oamenilor de afaceri care ne citesc, pentru noul an? 

Doresc in primul rand oamenilor de afaceri sa aiba parte de un mediu cat mai favorabil pentru desfasurarea actvitatilor lor, la care ei insisi trebuie sa lucreze, impunandu-l guvernantilor. Doresc un an nou cu multe impliniri, dar si un an cu un interes ridicat pentru politica tarii. 

Implicarea oamenilor de afaceri in acel mediu numit "politica" ar insemna ca deciziile tarii sa fie influentate chiar de ei insisi, intr-un mod direct si nu prin sponzorizarea tacita a unor exponenti mediocri si imorali ai lumii politice.

Platitorul de taxe ar trebui sa cantareasca mai mult in deciziile statului decat simpla dorinta de putere a partidelor.
Autor: Roxana Garaiman

2 comentarii:

  1. Sa speram ca dl. Golban nu se va razgandi si va candida la alegerile pentru Parlamentul European. Imi vine sa arunc cu barda in ceruri cand ma gandesc ca Romania a trimis in PE reprezentanti agramati precum Becali si Eba,tot felul de anonimi (Ticau, Cutas, Enciu, Dancila, Matula, Winkler, Sogor, Luhan), aparatori ai intereselor mafiotilor (Macovei, Stolo, Tokes) si altii ca acestia.
    Si ne mai intrebam de ce Romania este tratata ca tara de mana a doua de catre europeni!...
    Poate, pe 25 mai a.c. ne vom trezi ...
    Col. (r) Domide Laurentiu

    RăspundețiȘtergere
  2. Sugerez celor din C.N.S.C. sa-l includa in lista nationala si pe marele jurist si patriot Bolcas Lucian. Stiti, cel "refuzat" de Basescu pentru un loc in cadrul Curtii Constitutionale ...
    Prof. Mihalcea Vasile

    RăspundețiȘtergere